Sănmărtean nu e impresionat de oferta Stelei: „Îmi oferă doar un vis frumos!”

Sănmărtean nu e impresionat de oferta Stelei:
  • Publicat:
  • Actualizat:

După ce Gigi Becali a anunțat că îl vrea din nou pe Lucian Sănmărtean, mijlocașul Vasluiului a luat în calcul părțile pozitive și cele negative care ar rezulta din această mutare. Acesta a explicat de ce, în acest moment, este mai degrabă tentat să refuze transferul la noua campioană a României.

„Pe mine nici nu mă atrage foarte tare Bucureștiul, altfel eram de mai multă vreme acolo. La Vaslui am absolut toate condițiile de care am nevoie și un salariu care mă mulțumește. Restanțe sunt și la noi, dar așa sunt peste tot. Nu este însă un motiv suficient de bun ca eu să plec de la Vaslui. Normal că mă dezamăgesc rezultatele slabe din acest sezon, plecările lui Wesley, Adailton și Marius Niculae s-au simțit în jocul nostru, dar acum avem băieți care reușesc să înscrie și sper să mai facem câteva rezultate bune, după care tragem linie.

Când ai un patron care spune tot timpul că pleacă, te gândești și tu să o faci, dar nu cred că este cazul. Champions League nu mai este o competiție atât de atrăgătoare pentru mine, deoarece am fost acolo, știu despre ce este vorba. Steaua îmi oferă un vis frumos, dar eu am o vârstă și trebuie să-i asigur familiei mele anumite condiții. Mi-aș dori să joc acolo, dar nu sunt condițiile de la Vaslui. Și Wesley a ales Arabia Saudită, deși fusese ofertat de Steaua, tot din același motiv.

Steaua este echipa cea mai în formă din acest sezon, dar până acum a fost mereu sub noi. Sper ca la anul, dacă voi rămâne la FC Vaslui, să revenim din nou în top, se mai poate face performanță aici în continuare”, a spus Sănmărtean la DigiSport.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Babasha a dat lovitura după huiduielile pe Arena Naţională! Anunţul oficial care îi va schimba cariera
Babasha a dat lovitura după huiduielile pe Arena Naţională! Anunţul oficial care îi va schimba cariera
Ronaldinho s-a dezis de Brazilia: ”Plec! Lipsește totul”
Ronaldinho s-a dezis de Brazilia: ”Plec! Lipsește totul”
Florinel Coman și Darius Olaru, sub lupa ungurilor! Ce susțin maghiarii despre starurile de la FCSB
Florinel Coman și Darius Olaru, sub lupa ungurilor! Ce susțin maghiarii despre starurile de la FCSB
Oana Radu, TRANSFORMARE majoră după divorț: a dat jos 50 de kg. Secretele unei transformări de invidiat
Oana Radu, TRANSFORMARE majoră după divorț: a dat jos 50 de kg. Secretele unei transformări de invidiat
Prima BOMBĂ de la la Euro 2024. Ce nebunie de meci!
Prima BOMBĂ de la la Euro 2024. Ce nebunie de meci!
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Măi Bulă, familia ta din câte persoane e compusă?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Măi Bulă, familia ta din câte persoane e compusă?
Experiment Observator. Un permis auto fals costă peste 700 de euro. Cum sunt racolaţi pe net clienţii români
Experiment Observator. Un permis auto fals costă peste 700 de euro. Cum sunt racolaţi pe net clienţii români
CRIPTOTEREȘTRII s-ar putea afla PRINTRE NOI, NEDETECTAȚI! Cine sunt aceștia?
CRIPTOTEREȘTRII s-ar putea afla PRINTRE NOI, NEDETECTAȚI! Cine sunt aceștia?
Românul ăsta mare şi prost Multimilionarul care l-a jignit incalificabil pe Ilie Năstase soseşte în România!
Românul ăsta mare şi prost Multimilionarul care l-a jignit incalificabil pe Ilie Năstase soseşte în România!
Pițurcă Jr. a 'încercuit-o' pe voluptuoasa fiică a Andreei Berecleanu! Adio, ICH! CANCAN.RO publică imaginile momentului în showbiz
Pițurcă Jr. a 'încercuit-o' pe voluptuoasa fiică a Andreei Berecleanu! Adio, ICH! CANCAN.RO publică imaginile momentului în showbiz
TAXĂ pentru toți cei cu PERMIS AUTO. Șoferii români, obligați să o achite
TAXĂ pentru toți cei cu PERMIS AUTO. Șoferii români, obligați să o achite
"Era sânge, era casa groazei!" - Ultimele clipe din viața Rădiței, surprinse de camerele de supraveghere
Au încins atmosfera la malul mării. Canicula le-a făcut pe vedete să renunţe la haine
Au încins atmosfera la malul mării. Canicula le-a făcut pe vedete să renunţe la haine
UEFA EURO 2024, disponibil acum gratuit
UEFA EURO 2024, disponibil acum gratuit
Românii, cei mai puțin educați cetățeni ai Europei. O nouă statistică arată că tinerii noștri nu aleg să continue studiile după liceu
Românii, cei mai puțin educați cetățeni ai Europei. O nouă statistică arată că tinerii noștri nu aleg să continue studiile…
EURO 2024: Spania şi Croaţia se întâlnesc în meciul zilei la competiţia din Germania
EURO 2024: Spania şi Croaţia se întâlnesc în meciul zilei la competiţia din Germania
Dacia lui CEAUȘESCU a ajuns la RAR 🚫 Mașina INTERZISĂ poporului român!
Dacia lui CEAUȘESCU a ajuns la RAR 🚫 Mașina INTERZISĂ poporului român!
Ce este creatura cu ochi holbați și dinți ascuțiți care a eșuat la mal. A început să miște, iar oamenii au luat-o la fugă
Ce este creatura cu ochi holbați și dinți ascuțiți care a eșuat la mal. A început să miște, iar oamenii…
×